Bun venit la Iași, Sanctitatea Voastră!Vizita Sanctității Sale Papa Francisc în inima Moldovei, la Iași, este o întâlnire sacră rară care este posibilă, cu voia Domnului, o dată la o generație. Suntem onorați și fericiți în fața privilegiului de a ne bucura de o asemenea vizită pastorală, importantă pentru toți românii, indiferent că sunt creștini de confesiune catolică, ortodoxă sau protestantă și dorim „să mergem împreună“ pentru a-l primi pe Papa Francisc la noi acasă. Citeşte mai mult... |
Bun venit la Iaşi, Sanctitatea Voastră!![]() Citeşte mai mult... |
România din nou în fața Curții de Justție a Uniunii EuropeneAproape că nu este raport lunar al Comisiei Europene în care România să nu figureze cu obligații neîndeplinite privind transpunerea legislației europene, riscând infringimentul Comisiei. Astfel, în raportul din luna iulie, România apare cu două obligații neîndeplinite, din care una a condus la trimiterea țării în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este vorba de netranspunerea Directivei privind spațiul feroviar unic european. În cel de-al doilea caz, a fost transmis doar aviz motivat prin care se solicită transpunerea Directiva 2014/60/UE referitoare la obiectele culturale clasificate sau definite de un stat membru, care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al UE. Mai multe informații despre raportul din iulie aici. |
Resuscitați sistemul de sănătate!Comunicat de presă Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind bugetul alocat sănătăţii pentru anul 2021.Citeşte mai mult... |
Digitalizarea administrației publice, urgentă în RomâniaDeclaraţie politică
Digitalizarea administrației publice nu este un moft, ci o necesitate a prezentului, o obligație pe care România trebuie să o ia mult mai în serios. Citeşte mai mult... |