Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Ajunge cu vendeta politică, domnule Ponta!
Marţi, 19 Iunie 2012 05:58

Comunicat de presă

Senatorul PDL Dumitru Oprea condamnă valul de epurări pe criterii politice din diferite instituții ale țării.
Într-o declarație politică, susținută în Plenul Senatului, parlamentarul ieșean s-a referit la recentele demiteri ale lui Vladimir Tismăneanu, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, și Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naționale, precum și la preluarea forțată a controlului asupra Institutului Cultural Român.

Dumitru Oprea califică aceste acțiuni drept un iureș bezmetic care nu ține cont nici de competența persoanelor destituite, nici de cutume instituționale. În plus, micimea morală a evenimentelor din ultimul timp este dovedită și de scuzele contradictorii ale liderilor USL, care vorbesc mai întâi despre necesitatea unei “coerențe culturale”, pentru a sugera apoi, fără jenă, că totul este o pedeapsă pentru toți apropiații președintelui țării.

Senatorul ieșean subliniază că, prin tot acest val de răzbunări politice în domeniul cultural, USL reușește să-și ostilizeze societatea civilă după numai o lună de guvernare. Alăturându-se protestelor diferitelor organizații și personalități culturale, Dumitru Oprea face un apel la bun simț și la rațiune. Domnia sa consideră că un lider nu devine mai puternic prin numărul capetelor ilustre pe care le poate rostogoli, ci prin inteligența de a lăsa oamenii competenți la locurile lor, indiferent de umorile personale.

În finalul intervenției sale, senatorul PDL a făcut un apel la premierul Ponta să înceapă a guverna pentru cetățenii țării și nu împotriva personalităților culturale care nu îl aplaudă în genunchi.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.