Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Domnilor liberali, nu umiliţi românii care nu vă votează!

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut în aceste zile o declaraţie care nu ar fi trebuit să apară niciodată. Mai ales din partea şefului unui partid cu o mare tradiţie în democraţia românească. Care şi-a făcut mereu un ţel din apărarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. Domnia sa propune, nici mai mult, nici mai puţin decât eliminarea dreptului de vot pentru românii de peste hotare care nu plătesc impozit în ţară.

Motivele acestei bizare iniţiative au probabil legătură cu recentele şi viitoarele campanii electorale. Dacă PNL şi dubioşii săi prieteni politici n-au câştigat încrederea diasporei, acum vor să o deposedeze de un drept fundamental. Iar ca această absurditate să fie şi mai mare, domnul Antonescu şi-a anunţat ideea tocmai într-un ziar al diasporei din Italia. Astfel încât compatrioţii noştri să se simtă direct şi imediat desconsideraţi de liderii politici din ţara-mamă. Să afle că trebuie să dea bani statului pentru a mai avea îndreptăţirea la o opţiune. Că părerea lor faţă de viitorul ţării este condiţionată de plata unor sume de bani şi nu de apartenenţa la acest popor.

Avem de-a face, aşadar, cu o răbufnire gratuită a unor resentimente greu reprimate până acum. După domnul Antonescu, dacă nu au votat “cum trebuie”, electorii români din afară trebuie împuţinaţi. Inclusiv cei din Republica Moldova, care abia au primit cetăţenia şi nu aveau, în mod realist, cum să devină plătitori de impozite ai Bucureştiului. Fără minima constatare a neconstituţionalităţii, discriminării şi imoralităţii acestui gest. Ignorând faptul că sunt foarte mulţi români chiar aici, în ţară, care nu plătesc sau n-au plătit niciodată impozite. Cum ar trebui atunci să procedăm? Să-i îndepărtăm şi pe ei de la urne sau să-i lăsăm, că ei sunt “de-ai noştri”? Doar fiindcă stau acasă? Ori, poate şefii liberali se gândesc să abandoneze votul universal? Vor să ne întoarcem la sistemul cenzitar, proporţional cu averea cetăţenilor?

Oricum ar fi, liderul PNL ar face bine să dea urgent uitării „marea” sa propunere. Fiindcă românii vor vota aşa cum doresc ei, nu cum vrea domnia sa. Iar dacă visul de preşedinte al statului nu-i dă pace, atunci să-şi pregătească o candidatură cu un lucru esenţial – respectarea propriilor cetăţeni. Fiindcă un preşedinte este al tuturor românilor, nu doar al românilor plătitori de impozite.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.