Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Dumitru Oprea: „Guvernul PSD-ALDE i-a umilit încă o dată pe ieşeni. A câta oară?“
Într-o declaraţie politică prezentată marţi, 14 noiembrie 2017, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Dumitru Oprea condamnă „dispreţul suveran al guvernării Dragnea-Tudose faţă de Iaşi şi Moldova“ în contextul privării judeţului şi regiunii de resursele bugetare necesare dezvoltării infrastructurii, dar şi anulării şedinţei Executivului programate la Iaşi pentru finalul acestei luni. Parlamentarul ieşean reclamă, de asemenea, „incompetenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi de a demara organizarea şedinţelor solemne ale Guvernului, respectiv Parlamentului României la Iaşi“.

Redăm integral declaraţia prezentată în plenul Camerei Deputaţilor:


„Acum o săptămână, atrăgeam atenţia asupra faptului că executivul României i-a luat ostatici pe ieșeni în disputele politice locale din interiorul PSD-ului.

Este deja prea gravă privarea regiunii Nord-Est şi a Iaşului de resursele necesare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare și rurale. Pe lângă acest fenomen, Iaşul mai trece printr-o nouă umilinţă: acţiunile anunţate, pentru 23 şi 24 noiembrie, menite să dea startul Sărbătorii Centenarului României Mari, au fost amânate pentru o dată viitoare.

Sunt două cauze ale acestei situații. Pe de o parte, dispreţul suveran al guvernării Dragnea-Tudose faţă de Iaşi şi Moldova, inclusiv prin aprobarea, abia pe 5 octombrie, a bugetului acelor evenimente. Pe de altă parte, incompetenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi de a demara organizarea şedinţelor solemne ale Guvernului, respectiv Parlamentului României la Iaşi.

Trist este că amânarea acestor evenimente a fost confirmată oficial doar prin intermediul CJ Iaşi. Ceea ce demonstrează, încă o dată, că atât Guvernul, cât și premierul nu au pic de respect față de ieșeni. 

CJ Iaşi a motivat anularea evenimentelor prin «agenda încărcată» a premierului şi miniştrilor săi. Într-adevăr, agenda guvernanţilor a fost teribil de încărcată în ultima vreme, pentru a distruge ultima brumă de predictibilitate din economie şi a sădi, cu mult devotament, neîncrederea totală în şansele României de a se dezvolta în următorii ani. 
 
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL
 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.