Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Discriminarea prin cuvintele strecurate în actele normative este o eroare materială sau rea intenție?
Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, să clarifice introducerea de sintagme-cheie în legile privind salarizarea personalului din învățământ care pot conduce la discriminarea personalului.
Sindicaliștii din învățământ au semnalat, din nou, introducerea unor cuvinte „cheie“ în diverse acte normative, care conduc la interpretări subiective și discriminarea unor categorii de angajați.

Astfel, conform Legii 153/2017, salariile din învăţământ ar urma să se majoreze cu 20%, însă numai pentru cei cu „funcţii didactice“, conform prevderilor introduse de Ministerul de Finanțe. Acest lucru ar însemna că atât personalul didactic auxiliar, cât și cel nedidactic, nu va beneficia de această majorare.

O situaţie similară este și în Legea 85/2016, unde universitarii au fost excluși de la plata unor drepturi, ca urmare a strecurării în lege a unor cuvinte și a interpretării subiective a responsabililor din Ministerul de Finanțe. Astfel, universitățile nu sunt „unităţi de învăţământ“, ci „instituţii de învăţământ“. Efectul acestei expresii este că universitarii nu își primesc drepturile câștigate în instanță, așa cum se întâmplă la nivel preuniversitar.

În acest context, deputatul PNL Dumitru Oprea consideră că ministrul Eugen Orlando Teodorovici trebuie să explice dacă sintagmele incluse în legi sunt erori materiale sau au fost „strecurate intenţionat pentru a exclude unele categorii de salariați de la plata unor drepturi“. De asemenea, parlamentarul ieşean îi solicită ministrului de Finanţe să precizeze cine îşi va asuma răspunderea în condiţiile în care sindicaliștii din învățământ vor acţiona guvernul în instanță pentru discriminare și vor câștiga procesele.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.