Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Congresul Drumarilor, în țara în care nu se fac nici drumuri și nici autostrăzi
 Într-o întrebare adresată conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat motivele refuzului directorului general CNAIR de a se întâlni cu presa ieşeană şi cu reprezentanţii societăţii civile, susţinători ai proiectului „Autostrada A8”, în cadrul Congresului Naţional de Drumuri şi Poduri, desfăşurat săptămâna trecută la Iaşi.

„În urmă cu o săptămână, la Iași, a avut loc un Congres al Drumarilor, unde s-au reunit oficialități și specialiști din întreaga țară. La acest eveniment a participat și directorul CNAIR. Opinia publică ieșeană nu a putut afla despre subiectele discutate în plen (evenimentul fiind lipsit de transparență), dar mai ales despre stadiul proiectului Autostrăzii Ungheni-Iași-Tg. Mureș, principalul proiect al Moldovei, prin care se asigură dezvoltarea economică a regiunii“, a declarat parlamentarul ieşean.

În lipsa unor declarații de presă și a informărilor publice, deputatul ieșean Dumitru Oprea a cerut să fie prezentate concluziile Congresului Drumarilor în legătură cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, dat fiind că în România nu a fost demarat nici un proiect nou în mandatul actualului Guvern. 
Birou Parlamentar Dumitru OPREA
alt

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.