Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Stadiul realizării centrului multimodal Iași
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Transporturilor clarificări privind stadiul în care se află realizarea centrului multimodal Iaşi şi fondurile alocate acestui proiect.
„În programul de guvernare PSD-ALDE, în capitolul Politici pentru infrastructura de transport, absenţa unei reţele de transport rutier rapid (autostrăzi şi drumuri expres) este recunoscută ca fiind o una dintre problemele majore ale României, cu impact negativ asupra stării economice şi sociale a ţării.
Pe lângă Autostrada Iași-Târgu Mureș, este prevăzută și realizarea unor centre multimodale, în special, pe coridoarele europene, în zonele cu trafic comercial ridicat, (inclusiv la Iași), prin accesarea fondurilor europene şi/sau în parteneriat public-privat“, a declarat parlamentarul ieşean.

În acest context, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită un răspuns legat de locul şi numărul centrelor multimodale realizate până în prezent în ţara noastră, de asemenea detalii legat de costurile acestora.

Birou Parlamentar Dumitru OPRE

alt

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.