Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Liceele pentru dezvoltarea antreprenoriatului

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat detalii despre numărul de licee care au reușit să aibă capacitățile necesare dezvoltării competențelor antreprenoriale, dar şi numărul unităţilor de învăţămând cu specific antreprenorial ce vor fi deschise în fiecare judeţ, până în 2020.

„În capitolul Politici publice privind Întreprinderile Mici şi Mijlocii din programul de guvernare PSD-ALDE, una dintre măsurile propuse în vederea dezvoltării abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor este înfiinţarea, în perioada 2018-2020, a liceelor de antreprenoriat, beneficiari fiind elevii, noi generaţii de tineri antreprenori”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat clarificări privind modul în care va fi asigurată partea practică în cadrul acestor licee, de unde și cum vor fi selectați profesorii care vor preda antreprenoriatul.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

alt


 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.