Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Măsuri privind sistemul de formare continuă
Comunicat de presă
 
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei Naţionale detalii despre măsurile adoptate de guvern pentru dezvoltarea sistemului de formare continuă prin programul „Învăţarea pe tot Parcursul Vieţii”.

„Prin programul de guvernare, PSD declară că susține Învățarea pe tot Parcursul Vieții (ÎPV), enumerând în acest sens și câteva măsuri. Însă, recent, Monitorul Educației și Formării pe 2019, care analizează evoluția educației și formărui în UE, evidențiază, din nou, că România este sub media europeană la majoritatea indicatorilor-cheie din Educație. De exemplu, participarea adulților (vârsta 25-64 de ani) la procesul de învățare continuă a scăzut în România de la 1,8% în anul 2009, la 0,9% în 2018, în timp ce media UE pentru acest indicator a crescut de la 9,5% în anul 2009 la 11,1% în 2019”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei Naţionale informații privind numărul centrelor comunitare de învăţare permanentă înfiinţate şi modalitățile de informare a cetăţenilor despre existenţa lor. De asemenea, s-a cerut lista măsurilor aplicate pentru stimularea participării adulților la programele Erasmus+, dar și a companiilor care finanţează participarea angajaţilor la astfel de program de formare.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

alt


 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.