Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

România nu are plan privind energia și clima pentru reducerea gazelor cu efect de seră
Comunicat de presă

Deputatul PNL Dumitru Oprea a adresat Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor o solicitare în legătură cu stadiul în care se află planul României privind clima şi energia pentru reducerea poluării, ce trebuia înaintat către Comisia Europeană.
„În octombrie 2014, Consiliul European a adoptat cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, având ca principal obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE cu cel puțin 40% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Termenul de transmitre a planurilor pentru punerea în aplicare a angajamentelor luate de UE în cadrul Acordului de la Paris privind clima a fost sfârșitul anului 2019. Cu toate acestea, câteva state, printre care și România, nu le-au înaintat, determinând Comisia Europeană (CE) să le notifice prin scrisori”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor informaţii despre principalele prevederi ale planului, precum și impedimentele care au dus la nerespectarea termenului propus de Comisia Europeană.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

alt

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.