Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Sistemul de finanțare a învățământului universitar are nevoie de îmbunătățiri semnificative

Comunicat de presă

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind planul de măsuri avut în vedere pentru îmbunătăţirea sistemului de finanţare a învăţământului universitar din România. „Recent, Consorțiul «Universitaria», alcătuit din cele mai importante cinci universități din România (Academia de Studii Economice din București, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, Universitatea «Babeș-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara), a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să renunțe la mecanismele vechi de finanțare a universităților publice. Iar în locul lor să fie implementate soluții de finanțare pentru un sistem educațional adaptat tendințelor internaționale și nevoilor de pe piața muncii”, a arătat parlamentarul PNL.



În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Educaţiei informaţii despre schimbările ce vor fi introduse în sistemul indicatorilor de evaluare a universităţilor, astfel încât finanţarea să se facă pe bază de criterii relevante de performanţă şi calitate. De asemenea, cum va fi asigurată corelarea proceselor educaţionale cu tendinţele internaţionale şi cu nevoile pieţei muncii.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

alt

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.