Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Urgentarea campaniei de vaccinare împotriva gripei
Comunicat de presă

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Sănătăţii informații privind începerea campaniei de vaccinare împotriva gripei şi a bolilor pneumococice şi care va fi numărul total de doze de vaccin care vor fi achiziţionate.
„Concomitent cu evoluția noului coronavirus, există și alte boli transmisibile, în special gripa, care ar putea pune în sezonul rece o presiune fără precedent asupra sistemului de sănătate din țara noastră.

Inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, OMS, a recomandat statelor să inițieze mai devreme campaniile de vaccinare împotriva gripei și a bolilor pneumococice, dar și să le extindă, având în vedere că cele mai vulnerabile persoane sunt vârstnicii și cei cu comorbidități, care fac parte din categoriile unde produce cele mai multe decese și SARS-CoV-2. În acest sens, mai multe state au anunțat deja declanșarea unor ample programe de vaccinare.

Din acest motiv este nevoie de inițierea urgentă a campaniei de vaccinare împotriva gripei, pentru a evita un număr mare de infecții respiratorii acute severe, ce ar putea conduce la depășirea capacității sistemului de sănătate din țara noastră”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Sănătăţii informaţii privind costurile campaniei de vaccinare şi cine va putea beneficia gratuit de vaccinul antigripal. De asemenea, este important de ştiut care este în acest moment numărul total de persoane vulnerabile la gripă sau boli pneumococice.

Birou Parlamentar Dumitru OPREA

alt

Foto: Designed by wavebreakmedia_micro / Freepik



 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.