Acasa
Profesorul
Campanii
Politicianul
Galerie foto
Blog
Contact

banner_ciric_200

banner_idei_200

Opreste taierea padurii Ciric

ciric

Pădurea Ciric din Iași este pe cale să devină o amintire. Primarul Gheorghe Nichita încearcă din răsputeri să taie copacii din zonă pentru a face loc unui plan aberant. Prin intermediul unor bani europeni și sub pretextul unor amenajări de agrement, dorește defrișarea a 6 ha de pădure. În locul lor, ar apărea parcări, terenuri de golf, paintball sau tenis. Evident, lucrările au fost deja atribuite unei firme cu mult timp înainte de a fi obținute și autorizațiile necesare.

Pentru ca scandalul să nu fie prea mare, Primăria propune împăduriri pe C.A. Rosetti. Deşi costurile acestei manevre sunt enorme, iar rezultatele s-ar vedea în zeci de ani. Și deşi zona C. A. Rosetti este exact locul în care s-au uscat cei 600 de copaci plantaţi prin programul “România prinde rădăcini”.

Senatorul Dumitru Oprea a început o campanie ecologică fără precedent în Iași pentru prezervarea acestui rezervor de oxigen. Prin petiții online, campanii de presă, door to door, pe Facebook, pe bloguri sau la tv, câteva mii de oameni și-au exprimat stupoarea cu privire la intențiile primarului. Mai mult, domnul Oprea a dezvăluit ilegalități grave aflate în spatele acestei afaceri imobiliare. Din aceste motive, senatorul ieșean pledează pe toate căile pentru modificarea proiectului și realizarea sa pe un amplasament alăturat, salvându-se astfel pădurea Ciric.

Vă oferim mai jos amănuntele acestei bătălii cu interesele imobiliare ale primarului Nichita, pentru împiedicarea unor abuzuri grave și pentru salvarea pădurii:

  • Adevărul din spatele scandalului Ciric. Grave încălcări ale dreptului la proprietate privată aici
  • Așa a început campania door to door cu flyere aici
  • Primăria recunoaște lipsa avizului de mediu aici
  • Minciunile dlui Nichita și a subalternilor privind Ciricul aici
  • Grave încălcări ale legii semnalate de Inspectoratul Jud. în Construcții aici

 
Valoare
Şcoala, educaţia, cultura, morala sunt instituţiile care ne pot da valorile.
Vis
Parafrazând începutul "visului" lui Martin Luther King, Jr., vă spun astăzi, dragi prieteni, că, în pofida dificultăţilor şi frustrărilor momentului, I STILL HAVE A DREAM. Este un vis înrădăcinat în visul ... românesc.
© Profesor Dumitru Oprea
Reproducerea fara acordul autorului este interzisa.